premiile ALGCR

Cazul României exemplifică în cel mai înalt grad relația dintre studiile literare și modernitate, ca proiect cognitiv, etic și politic. Toate momentele importante de definire a modernității și modernizării, în spațiul românesc, sunt legate nu doar de creația literară și de procesele de valorizare a ei, ci și de regândirea misiunii civilizatorii a literaturii, a condiției sale de vector determinant atât al istoriei indeilor, cât și al curentelor de sensibilitate. Literatura, deopotrivă cu studiul ei general și comparativ, s-a dovedit, la noi, un spațiu privilegiat al intersecțiilor dintre aceste fluxuri. Studiile literare modelează asemenea intersecții dintre dinamica ideilor și aceea a sensibilității expresive, oglindind, dar și participînd la momentele de radicală transformare/diversificare a obiectivelor și valorilor existenței umane. O pledoarie intrinsecă pentru relația indisolubilă dintre reflecția multilaterală asupra literaturii și bazele înseși ale libertăților civice și etosului democratic stă în faptul că, în istoria românească, literatura generală și comparată au oferit unele dintre cele mai importante linii de rezistență împotriva doctrinelor anti- și iliberale, discriminatorii, resentimentare și totalitare.

Începând din 2004, un juriu format din membri ai ALGCR și condus de președintele Asociației premiază anual cele mai bune volume de literatură comparată și teorie literară apărute în România în anul anterior. Celor două categorii sunt completate, ocazional, de una dedicată autorilor debutanți, respectiv, din 2017, de una menită să stimuleze perspectiva teoretică şi comparatistă în studiile consacrate literaturii şi culturii române.

VOLUME PREMIATE

Anul 2022
Premiul special pentru lucrare de referință:
Adriana Babeți (coordonator), Dicționarul romanului central-european din secolul XX, Polirom, 2022

Premiul pentru literatură comparată:
Mihaela Ursa, Indisciplina ficțiunii. Viața de după carte a literaturii, Casa Cărții de Știință, 2022

Debut:
Senida Poenariu, Reveriile Vestului. Lecturi americane în poezia optzecistă, Editura Universității Transilvania din Brașov, 2022
și
Mădălina Stoica, Personajul absent și poetica absenței în literatură, Pro Universitaria, 2022

Anul 2023
Premiul pentru literatură comparată:
Imre József Balázs, Rețele avangardiste, afilieri multiple, Editura Tracus Arte, 2023

Premiul special pentru lucrare de referință:
Andrei Corbea-Hoișie, Rudolf Gräf, Limbă şi cultură germană în România (1918-1933), Polirom, 2023
și
Muguraș Constantinescu, Daniel Dejica, Titela Vîlceanu (coordonatori), O istorie a traducerilor în limba română secolele XVI-XIX, Volumul III, Editura Universității Ștefan cel Mare din Suceava, 2023

Premiul pentru perspective teoretice și comparatiste asupra literaturii române:
Laura Lazăr Zăvăleanu, Timpul unde odihnește cerul. Timpul și spațiul în literatura română veche, Pro Universitaria, 2023

Premiile ALGCR pentru anul 2021
 
Premiul pentru Literatură Comparată
Mircea Mihăieș, Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului, Polirom, 2021
 
Premiul pentru Teorie Culturală și Literară
Bogdan Popa, De-centering queer theory. Communist sexuality in the flow during and after the Cold War, Manchester University Press, 2021
 
Premiul pentru Debut 
Călina Părău, Discursul incomplet: Uitare si rest, Editura Tracus Arte, 2021
 
Premiul pentru Perspective Teoretice și Comparatiste asupra Literaturii Române
Calin Teutișan, Scenarii ale criticii, Editura Școala Ardeleană, 2021
 
Premiul Special pentru Coordonare de Volum
Ștefan Baghiu, Ovio Olaru, Andrei Terian (eds.), Beyond the Iron Curtain: Revisiting the Literary System of Communist Romania, Peter Lang, 2021

Premiile ALGCR pentru anul 2019:

Premiul pentru literatură comparată
Camelia Dinu, Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea Avangardei Ruse, Editura Tracus Arte, 2019

Premiul pentru teorie literară și istorie culturală
Ștefan Firică, Autenticitatea, sensuri și nonsensuri. Teorii românești interbelice în contexte europene, Editura Tracus Arte, 2019

Premiul pentru perspective comparatiste asupra literaturii române
Camelia Crăciun, Scriitori evrei de limbă română: de la rebeli marginali la critici canonici, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2019

Premiul pentru debut
Gabriel Andrei Stan, Nebunia în cultura rusă: istoria unei idei-cameleon. Secolul al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea, Editura Paralela 45, 2019

Premiile ALGCR pentru anul 2020:

Premiul pentru literatură comparată (ex aequo)
Andrei Corbea, „nu vrea/cicatrice”. Studii despre Paul Celan la împlinirea a 100 de ani de la nașterea poetului, Editura Polirom, 2020
George Volceanov, Întoarcerea la marele Will sau Reconsiderarea canonului shakespearian, Editura Tracus Arte, 2020

Premiul pentru teorie literară și istorie culturală
Iulian Bocai, Filologii (Instituționalizarea Studiului Literar în Europa), Editura Tracus Arte, 2020

Premiul special pentru coordonare de volum
Corin Braga, Enciclopedia imaginariilor din România. Editura Polirom, 2020

Premiul pentru debut (ex aequo)
Emanuel Modoc, Internaționala periferiilor. Rețeaua avangardelor din Europa Centrală și de Est, Editura MNLR, 2020

Oana Băluică, Carnal și mercantil în literaturile anglo-saxona, franceză și română (1830-1950), Editura Universitaria, 2020

Premiul pentru Debut
Oana-Roxana Ivan, Miguel de Cervantes’s Don Quixote and Laurence Sterne’s Tristram Shandy: A Comparative Reading, Editura Universității de Vest

Premiul pentru Teorie Literară și Culturală
Mircea Braga, Ultima frontieră. Elemente de teoria lecturii, Editura Ideea Europeană
Dumitru Tucan, Teoria literaturii. Perspective istorice si analitice asupra textului literar, Editura Universității de Vest

Premiul pentru Literatură Comparată
Cătălin Ghiță, Coliba din mijlocul palatului. Frica și marile idei, Editura Cartea Românească

Premiul pentru Perspective Teoretice și Comparatiste asupra Literaturii Române
Ion Pop, Poezia românească neomodernistă, Școala Ardeleană
Paul Cernat, Vase comunicante. (Inter)feţe ale avangardei românești interbelice, Editura Polirom
Florin Oprescu, Romanul românesc și morfologia puterii, Institutul European

Premiul Special pentru Coordonare de Volum
Maria Sass, Ștefan Baghiu și Vlad Pojoga, The Culture of Translation in Romania / Übersetzungskultur und Literaturübersetzen in Rumänien, Editura Peter Lang

Componența juriului: Mircea Martin (președinte), Carmen Mușat, Caius Dobrescu, Adrian Lăcătuș (membri)

Premiul pentru debut
Marius Conkan, Portalul și lumile secundare, Editura Tracus Arte, 2017
Dorian Branea, Statele Unite ale românilor, Editura Humanitas, 2017

Premiul pentru teorie literară
Carmen Mușat, Frumoasa necunoscută. Literatura și paradoxurile teoriei, Editura Polirom, 2017
Bogdan Ștefănescu, Patrii din cuvinte. O tropologie a discursurilor identității naționale, Editura Universității din București, 2017

Premiul pentru literatură comparată
Muguraș Constantinescu, La traduction sous la loupe, Peter Lang, Bruxelles, 2017
Suzana Tapodi, Itinerare textuale, Editura Vasiliana, 2017

Premiul pentru o perspectivă teoretică și comparatistă
Adriana Stan, Bastionul lingvistic. O istorie comparată a structuralismului în România, Editura Muzeului Literaturii Române, 2017
Oana Soare, Ceilalți moderni. Antimodernii, Editura Muzeului Literaturii Române, 2017

Premiul pentru literatură comparată
Vasile Voia, Literatura comparată la turnanta ultimului secol. Anxietăţi, paradigme, metode, Editura Univers

Premiul pentru teoria literaturii
Teodora Dumitru, Rețeaua modernităților. Paul de Man – Matei Călinescu – Antoine Compagnon, Editura Muzeul Literaturii Române
Horea Poenar, Teoria peștelui-fantomă. Zece studii și șapte scurtmetraje despre teorie, Editura Tracus Arte

Premiul pentru o perspectivă teoretică și comparatistă asupra literaturii române 
Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Editura UAIC
Adrian Tudurachi, Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825- 1875), Editura Institutul European

Juriu: Adriana Babeţi, Corin Braga, Caius Dobrescu, Adrian Lăcătuş, Mihaela Ursa şi Mircea Martin (preşedinte).

Premiul pentru literatură comparată
Bogdan Ghiu, Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), ed. Cartea Românească
Rodica Grigore, Realismul magic în proza latino-americană a secolului XX. (Re)configurări formale și de conținut, ed. Casa Cărții de Știință

Premiul pentru teorie literară
Dorin Ștefănescu, Poetica fenomenologică. Lectura imaginii, ed. Institutul European

Premiul pentru debut
Laurenţiu Malomfălean, Nocturnalul „postmodern”. Cînd visele imaginează hiperindivizi cu onirografii, editura Tracus Arte

Juriu: Mircea Martin (preşedinte), Corin Braga, Caius Dobrescu, Carmen Muşat, Magda Răduţă

Premiul pentru literatură comparată
Carmen-Veronica Borbély, Enlightened Forgetting: Types of Memory and Oblivian in Eighteenth-Century Fiction, Presa Universitară Clujeană
Laura Cheie, Obsesia creatoare la George Bacovia şi Georg Trakl, editura Universităţii de Vest, Timişoara

Premiul pentru debut în literatura comparată şi teorie
Gabriela Glăvan, Viraj în ireal. Modernităţi particulare în literatura română interbelică, Editura Universităţii de Vest

Juriu: Mircea Martin (preşedinte) şi Adriana Babeţi, Caius Dobrescu, Corin Braga, Adrian Lăcătuş

Literatură comparată
Cătălin Ghiță, Orientul Europei romantice. Alteritatea ca exotism în poezia engleză, franceză și română, Tracus Arte

Teorie literară
Ilinca Ilian, Julio Cortázar y Robert Musil: consonancias, divergencias y ecos, Ediciones del Orto

Debut
Dan Țăranu, Toposul marginalităţii în romanul românesc, Muzeul Literaturii Române

Premiul pentru teorie literară
Ioan Pînzaru, Regimul interpretării. Literatura şi sensul acţiunii, Polirom

Premiul pentru literatură comparată
Mircea Muthu, Europa de sud-est în memoria culturală  românească. Bibliografie, Editura Academiei Române

Premiul pentru teorie literară
Rareș Moldovan, Symptomatologies, editura Limes

Premiul pentru literatură comparată
Angelo Mitchievici, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, editura Curtea Veche

Premiu special
Aliona Grati, Cuvântul celuilalt. Dialogismul romanului românesc, Academia de Științe a Moldovei

Juriu: Mircea Martin (președinte), Paul Cornea, Andrei Bodiu, Lăcrămioara Berechet, Crina Bud

Premiul pentru literatură comparată
Ruxandra Cesereanu, cu Biblioteca stranie, editura Curtea Veche)

Premiul pentru teorie literară
Raluca Dună, cu Eu, Autorul, editura Tracus Arte

Juriu: Paul Cornea, Mircea Martin, Mircea Anghelescu, Adriana Babeți, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Sanda Cordoș, Andrei Terian, Paul Cernat

Premiul pentru literatură comparată
Adrian Lăcătuş, Modernitatea conservatoare. Aspecte ale culturii Europei Centrale, Editura Universităţii Transilvania din Braşov
Romaniţa Constantinescu, Paşi pe graniţă. Studii despre imaginarul românesc al frontierei, Polirom

Premiul pentru teorie literară
Simona Drăgan, Creaţie şi putere, Ideea Europeană
Ioana Macrea-Toma, Privilighentia. Instituţii literare în comunismul românesc, Casa Cărţii de Ştiinţă

Juriu: Mircea Anghelescu, Paul Cornea, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Sanda Cordoş,  Andrei Bodiu, Andrei Terian, Paul Cernat şi Şerban Axinte

Premiul pentru teorie literară
Rodica Ilie, Poetica manifestului literar. Aspecte ale avangardei române, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007
Horea Poenar, Semnul celor patru. O teorie a interpretării, Editura Paralela 45, 2008

Premiul pentru literatură comparată
Mirela Roznoveanu, Civilizaţia romanului, Editura Cartex (ediţie revăzută şi adăugită), 2008
Alexandru Matei, Ultimele zile din viaţa literaturii, Editura Cartea Românească, 2008

Juriu: Paul Cornea, Mircea Braga, Mircea Anghelescu, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ioana Both, Liviu Papadima, Andrei Bodiu, Paul Cernat

Premiul pentru teorie literară
Ioana Bot, Sensuri ale perfecțiunii, Casa Cărții de Știință

Premiul pentru literatură comparată
Ion Pop, La Réhabilitation du rêve, Samuel Tastet Editeur

Premiul pentru debut
Adrian Tudurachi, Destinul precar al ideilor literare, editura Limes

Juriu: Paul Cornea, Mircea Anghelescu, Mircea Martin, Alexandru Calinescu, Cornel Ungureanu, Dumitru Chioaru, Liviu Papadima, Alexandru Musina, Gabriel Cosoveanu si Paul Cernat

Premiul pentru teorie literară
Ovidiu Verdes, Metafora – un concept deschis si Metafora si metafizica, Editura Universitatii Bucuresti
Mihaela Ursa, Scriitopia sau fictionalizarea subiectului auctorial in discursul teoretic, Editura Dacia

Juriu: Paul Cornea (presedinte), Adriana Babeți, Corin Braga, Al. Călinescu, Gabriel Coșoveanu, Liviu Papadima, Mihai Zamfir (membri)  

Premiul pentru literatură comparată

Adriana Babeți, Dandysmul. O istorie, editura Polirom
Corin Braga Le Paradis interdit au Moyen Age, L’Harmattan, Paris

Juriu: Paul Cornea, Mircea Anghelescu, Mircea Martin, Mircea Muthu si Carmen Mușat

Premiul pentru literatură comparată
Carmen Andraș, România și imaginile ei în literatura de călătorie britanică. Un spațiu de frontieră culturală Editura Dacia

Premiul pentru teorie literară
Ion Manolescu, Videologia. O teorie tehno-culturala a imaginii globale, Editura Polirom

Juriu: Paul Cornea (presedinte), Mircea Anghelescu, Adriana Babeți, Al. Călinescu, Carmen Mușat, Liviu Papadima, Mihai Zamfir