Înființată în 1997, în condiții de libertate și democrație, Asociația de Literatură Comparată din România și-a propus un efort colectiv și organizat de (re)integrare în sfera culturală euroatlantică, după decenii de închistare totalitară. Cercetări de literatură comparată s-au desfășurat și în anii dictaturii comuniste – nu înainte de anii `60 –, dar sub cenzură ideologică și în absenta circulației libere a persoanelor și a ideilor.
În anul 2001, ALCR s-a transformat în ALGCR (Asociația de Literatură Generală și Comparată din România), majoritatea membrilor ei decizând că asocierea Teoriei literare este firească și necesară, dată fiind implicarea reciprocă a celor două discipline în practica actuală a studiilor literare.
ALGCR își face un program din continua regândire a condiției specifice, a funcțiunilor, interacțiunilor, interferențelor și… indeterminărilor care constituie ceea ce numim astăzi „literatură”. ALGCR promovează deschiderea interdisciplinară și multidisciplinară, racordarea constantă la agenda științelor socioumane, naturale, cognitive – fără însă a lăsa să se dizolve identitatea studiilor literare, înrădăcinată în tradițiile hermeneuticii și ale educației clasice.