După ce am discutat, la ultimele două ediții ale colocviului ALGCR, modelul francez și cel german, în varietatea de raporturi pe care le-au avut și continuă să le aibă cu formele literaturii și culturii române, am închis această serie cu o conferință dedicată modelului anglo-american. Deși, privind lucrurile istoric, construcția modernă a culturii noastre literare este direct legată de primele două modele discutate, influența modelului englez și/sau american este extrem de importantă pentru repertoriul recent și contemporan al conceptelor, formelor dar și al atitudinilor și dinamicii valorilor în cultura română. Care sunt momentele privilegiate când acest model e activat în cultura română – și, mai ales – care sunt funcționalitățile sale în dinamica morfologică a acesteia? Care sunt semnificațiile culturale puse în joc în bătăliile canonice interne de către scriitorii individuali/grupările care au apelat la modelul anglo-saxon? A funcționat acesta ca un contra-model subversiv la adresa influențelor hegemonice? Care sunt genurile și formele culturale autohtone cele mai permeabile la acest model? Există actualmente o presiune uniformizantă a culturii anglo-saxone asupra celei românești (provocată de fenomenul globalizării), similară situației altor culturi (semi)periferice? Invocat în titlul conferinței noastre ca un model dublu sau dual, unificat mai mult din perspectivă lingvistică și din punctul de vedere al percepției lui românești și esteuropene, el este compus din tradiții literare, intelectuale și politice distincte.