„Călătorii și literatură/ Călătorii în literatură. Proza latino-americană a secolului XX în cinci ipostaze” de Rodica Grigore
„Cartea aceasta este (încă) o călătorie prin fascinantul domeniu al literaturii latino-americane. Fără să-și fi propus a fi exhaustiv, demersul de față vizează câteva creații reprezentative pentru tema aleasă, recitind opera unor scriitori care au marcat prima jumătate a secolului XX și deceniile care au urmat, însă depășind numeroase clișee ale receptării critice de până acum, pentru a evidenția modul în care călătoriile întreprinse de personaje sunt în permanență dublate, în plan simbolic, de cele ale unor autori deciși să-și descopere, iar apoi să-și afirme individualitatea și profunda originalitate. Astfel, de la José Eustasio Rivera, Ricardo Güiraldes sau Jorge Amado și până la Juan Carlos Onetti sau Álvaro Mutis, am avut în vedere modul în care călătoria descrisă de fiecare roman analizat în parte devine și expresie artistică a marii aventuri a scriitorilor înșiși, în drumul lor către marea literatură.” (Rodica Grigore)